La Muzeul "Mihail Sadoveanu" ne-am reîntâlnit cu scriitorul Liviu Apetroaie, care ne-a oferit date despre construcţie, ridicată de Mihail Kogălniceanu, care a dat curs fanteziei sale şi a ridicat o vilă în mijlocul vechilor podgorii, aproape de porţile Iaşilor, cu turnul în patru muchii din care să curpinzi cu vederea Moldova din valea Prutului până la Ceahlău. Am aflat că Sadoveanu a dobândit proprietatea în 1919 şi a locuit aici până în 1936. Am văzut colecţiile de arme de vânătoare şi unelte de pescuit, insemnele masonice, manuscrise, ediţii din cărţile scriitorului, aparatul de radio din 1926, piese de mobilier şi lucruri personale. În 1947, Sadoveanu a donat statului domeniul său, castelul cu turn cunoscând o nouă etapă a istoriei sale. Dar, cum ne-a spus Liviu Apetroaie, nimeni şi nimic nu ar izbuti vreodată să alunge din aceste locuri umbrele luminoase chemate la viaţă de uriaşul maestru al literaturii româneşti şi născute nemuritoare. Vizita noastră la casele memoriale din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi s-a încheiat aici, ne-am luat rămas bun de la minunatele noastre gazde, deosebit de amabile, care ne-au invitat şi la apropiată Sărbătoare a Liliacului. Ne-am despărţit şi de prietenii noştri de la Lunca Cetăţuii şi ne-am întors la Victoria bucuroşi că am văzut atâtea lucruri interesante!
Laura Elena CIMPOEŞU, Raluca Georgiana APETREI, Alexandra Simona HODOROGEANU, Beniamin APETREI, Elisei APETRIE